En attendant Godot, de Samuel Beckett

“Asteptandu-l pe Godot” este o piesa de teatru in care, asa cum spunea un cunoscut critic literar francez, “Beckett a atins o imposibilitate teoretica: o piesa in care nu se intampla absolut nimic si care totusi tine audienta din sala lipita de scaune; mai mult decat atat, tinand cont ca al doilea act al piesei este in realitate o reluare subtila a primului, Beckett a scris, se pare, o piesa in care absolut nimic nu se intampla, de doua ori la rand!”. Mi s-a parut o observatie foarte interesanta, pentru ca atat reprezentatia piesei de teatru, cat si cartea (in original in franceza), m-au tinut si pe mine “lipit”, chiar cu aceasta aparenta a lipsei totale de intamplare”. Cred ca o parte din fascinatia pe care aceasta piesa de teatru o are asupra cititorilor sau spectatorilor este nevoia de interpretare pentru piesa denumita “tragicomica” si care e extrem de criptica, scrisa minimalist dar in acelasi timp cu o doza de umor, deasupra substratului conturat pesimist (ca si restul operei lui Beckett). Iar nevoia gasirii unei semnificatii a fost in plus catalizata de autorul insusi, care spunea “nu pot gasi semnificatii in piesele mele, asa ca fiecare va trebui sa le gaseasca singur”. Si care, cel putin in legatura cu “Asteptandu-l pe Godot”, a spus mai curand ce nu reprezinta piesa, decat ce reprezinta (de exemplu, a insistat ca “Godot” nu vine de la “God”, pentru ca “daca as fi vrut sa spun Dumnezeu as fi spus Dumnezeu”, cum marturisea Beckett). Si astfel, explicatiile criticilor, spectatorilor si cititorilor nu au fost in general sustinute sau confirmate vreodata de autor. Piesa poate fi vazuta cu adevarat de fiecare intr-un alt fel, de obicei ca o alegorie sau ca o colectie de metafore disparate cu conotatii politice (Rezistenta franceza sau Irlanda vs. Marea Britanie), sau biblice (identificarea lui Godot cu Dumnezeu, ceea ce ar putea da multa consistenta actiunii sau lipsei de actiune), sau freudiene (numele Gogo care ar veni de la Ego, Didi este un Id rational rasturnat, cei doi impreuna cu absentul Godot ar alcatui o triada tipic freudiana) sau chiar homosexuale (tinand cont ca personajele principale, Estragon si Vladimir, se comporta ca si cand ar trai impreuna ca parteneri intr-un cuplu). Cu siguranta insa, este inca loc si pentru alte posibile interpretari in viitor, de la alti spectatori sau cititori ai piesei “Asteptandu-l pe Godot”. In mod curios, desi irlandez, Beckett a scris aceasta piesa (si in continuare alte opere) in limba franceza. Motivatia lui a fost ca in limba franceza “poate scrie mai usor fara stil”…