Tunelul, de Ernesto Sabato

Primul dintre cele trei romane ale lui Sabato, Tunelul, scris in 1948, este si cartea care l-a facut faimos pe scriitorul argentinian (au urmat la distanta destul de mare, mai precis exact 13 ani intre un roman si altul, Despre Eroi si Morminte in 1961 si Abaddon Exterminatorul in 1974). Desi un cercetator valoros in domeniul fizicii nucleare, dupa intalnirea cu artisti parizieni de avangarda in perioada care a urmat imediat dupa al doilea razboi mondial, Sabato incepe sa scrie,si scrie excelent. Tunelul este construit in jurul obsesiei logicii dar si al obsesiei in general a unui pictor numit Juan Pablo Castel pentru Maria Iribarne, o femeie casatorita cu un orb de care pictorul se indragosteste si pentru care face apoi o fixatie ce va duce, in cele din urma, in mod tragic, la uciderea femeii din cauza unei suspiciuni de adulter (chiar daca nu el era barbatul femeii, ci orbul). Iar acesta este tunelul pe care il “sapa” in mod metaforic eroul principal. Alte tuneluri sunt cele pe care cei doi indragostiti le sapa fiecare separat, pentru a ajunge la celalalt, dar ceva nu merge bine si ei nu se intalnesc,ci sapa in sens opus, in paralel. Cu privire la crima, nu v-am dezvaluit mare lucru, deoarece spre deosebire de romanele politiste, acesta incepe cu fraza “e de ajuns sa va spun ca sunt Juan Pablo Castel, pictorul care a ucis-o pe Maria Iribarne”, asa ca stim din prima fraza care este dezondamantul (evident, se poate si mai repede, dupa cum ne-a demonstrat-o tot un scriitor sud-american urias, Marquez, in a lui “Cronica unei morti anuntate” care indica inca din titlu ce se intampla la final). Temele majore ale romanului lui Sabato sunt dezumanizarea tipica din societatea moderna (sa nu uitam ca actiunea se petrece in plin avant “peronist” in Argentina), dragoste vs. singuratate si foarte pregnanta in acest roman, tema rolului logicii (eroul principal ia tot timpul decizii bazate pe logica, uneori pe un exces de logica,alteori decizand “sa nu ia nici o decizie”, de exemplu atunci cand o urmareste pe Maria, de care se indragostise sau, mai precis, devenise obsedat de ea). Sunt teme pe care le regasim,reluate si de ceilalti mari autori latino-americani, in moduri diferite si in interpretari care depind de perioada istorica si de tara (Garcia Marquez sau Vargas Llosa, ca sa dam cele mai importante nume care ar putea sa stea alaturi de Sabato pe acest “podium” literar sud-american). Si inca o nota despre aceasta carte: versiunea in limba romana beneficiaza de traducerea, ca de obicei excelenta, a lui Darie Novaceanu, cel care merita tot respectul nostru pentru ca, aproape de unul singur, prin numeroasele traduceri superbe din limba spaniola a unor mari scriitori hispanici si latino-americani, a adus aceste opere remarcabile la indemana cititorului roman. Cum ar spune tanara generatie Internet, “respekt”!