Intr-un material anterior publicat pe www.evangelist.ro, vorbeam despre lucrurile mai bune si mai putin bune de la noul Apple iPhone, lansat cu doua luni in urma pentru piata americana.
Desi probabil ca nu fac decat sa contribui si eu (evident intr-o prea mica masura pentru a fi important) la hype-ul mediatic din jurul Apple si iPhone din ultima perioada, mi se pare interesant sa analizam putin ce este totusi cu aceasta reducere dramatica de pret de la iPhone.
Pentru cei care nu stiu, acum cateva zile Apple a anuntat ca a redus pretul modelului cu 8GB la US$399 (de la pretul original de $599, pe care sute de mii de clienti l-au platit, desi nimeni nu pare sa mai stie acum exact cati clienti de acest gen au fost, chiar daca in primele zile dupa lansarea din 29 iunie se faceau, atat direct de catre Apple cat si prin “gaura cheii” in presa americana si pe web tot felul de declaratii pompoase despre cat de multe telefoane s-au vandut si cat de mare a fost coada la lansare).
Evident, au existat si aici incercari de a justifica miscarea ca “ceva normal” (ale Apple dar chiar si a unor analisti si culmea, chiar a unor clienti care au fost pacaliti de Apple). Argumentele pe care le-am auzit sunt de-a dreptul lamentabile. De exemplu faptul ca preturile tuturor produselor high-tech au tendinta de a scadea rapid dupa lansare (come on, guys, nu poti scadea pretul cu peste 33% in doua luni de la lansare, nu am auzit niciodata o asemenea scadere, evident, in afara poate de vreo lansare ratata!). S-a vorbit de scaderile de $100 de la PS3 (dar acolo era vorba de o scadere aparuta dupa 6 luni de la lansare, nu dupa 2 luni de vara!) sau de scaderea de 50 dolari de la X-box, ceea ce e chiar de ras, pentru ca acea scadere a aparut la un an si jumatate dupa lansare! Se dau de asemenea exemple de telefoane mobile (Razr de la Motorola dar acolo vorbim de o scadere in doi ani, plus ca e vorba despre preturi cu contract GSM, la care telefonul este subventionat, asa ca pretul nu este deloc transparent, un telefon ar putea ajunge chiar sa fie “gratuit” daca e oferit cu un abonament, pentru ca se subventioneaza din veniturile prospective de termen lung ale clientului de telefonie GSM). Cu alte cuvinte, acest argument nu tine apa, chiar deloc! De fapt, bursa americana a reactionat foarte corect la stire, si anume in ziua anuntului, pretul actiunii Apple a scazut cu 5% (ar fi trebuit sa scada mai mult, in opinia mea, dar cu siguranta s-a incercat o mentinere a pretului in limite rezonabile).
Ce sa mai vorbim de clientii care au cumparat produsul cu 200 dolari mai scump? Aici as insista pe cei care au cumparat produsul primii (cu alte cuvinte, cei care au mai stat si la coada cateva zile pe trotuar in New York, ca sa plateasca 599 in loc de 399 cat ar plati acum) si cei care au cumparat telefonul in weekend-ul dinaintea scaderii (sa platesti vineri 599 si sa vezi luni anuntul cu 399, cred ca suna a pacaleala, nu-i asa?). Chiar si in aceste cazuri, clientii par sa fie totusi mult prea intelegatori cu Apple: au fost clienti care au spus ca “si daca ar fi stiut ca a doua zi pretul scade cu 200 dolari, tot l-ar fi cumparat in prima zi mai scump” (cat de prost sau de “Apple-fan” poti sa fii ca sa spui asa ceva, cand compania unde platesti atatia bani de pacaleste intr-un asemenea mod?), iar altii au spus ca “Apple nu are nicio vina, vina este a lor ca au cumparat la acel pret”. Evident ca Apple are o vina si daca am fi in Europa, lucrurile ar fi mult mai complicate pentru Apple, va asigur (Oficiul pentru Protectia Consumatorilor ar face un mare caz dintr-o asemenea situatie).
Ce a facut Apple? Dupa parerea mea, si-a batut joc in continuare de consumatori. A indicat politica de money-back (14 zile, dar numai daca nu au desfacut ambalajul original: cine cumpara un produs de acest gen si il tine 14 zile in “tipla”?), cu alte cuvinte nu se califica nimeni. Dupa care, probabil pentru ca au existat totusi si multe reactii negative (imi imaginez ca au si ei consumatorii galagiosi si care in asemenea situatii sunt buni pentru a pune putina presiune pe o companie care nu isi respecta clientii), a aparut si o alta “consolare” pentru fraierii care au platit prea mult, si anume pot sa obtina un gift-certificate de 100 dolari (adica doar jumatate din reducerea de pret) pe care sa il foloseasca in magazinele Apple. Thanks so much, Mr. Jobs! Este o smecherie foarte veche si simpla in retail: daca dai un gift-certificate, sunt sanse mari ca 30-40% dintre clienti sa nu mai faca formalitatile pentru a obtine acest voucher (de obicei, aceste formalitati sunt complicate), iar apoi dintre cei care obtin acest voucher, nu toti il si utilizeaza (deci si redemption rate este mica). La final, chiar si cei care vin sa ia ceva, vor lua produse Apple, care au un mark-up semnificativ, probabil aproape 100% (adica am un voucher de 100 dolari, dar primesc produse in valoare neta pentru producator de vreo 50!), dupa cum au recunoscut implicit chiar cei de la Apple prin aceasta reducere de pret care nu se explica prin nimic altceva decat prin faptul ca adaosul initial (mark-up sau cum vreti sa ii spuneti, fata de pretul de cost) era, pe romaneste, “nesimtit”. Si probabil, americanii, oricat de ignoranti ar fi ei, s-au prins ca era totusi o pacaleala prea urata pentru a fi inghitita pe termen lung…