Generalul in labirintul sau, de Gabriel Garcia Marquez

O carte tulburatoare, in care maretia, sordidul, magia, mizeria, decaderea fizica si psihica sau dragostea si ura se imbina intr-un mod in care numai Marquez putea reusi sa le imbine, intr-o abordare tipic latino-americana, intr-o carte care, altminteri, descrie ultimii ani de viata (evident nu in sens strict biographic) ai celui mai important conducator din America de Sud al tuturor timpurilor, Simon Bolivar, eliberatorul multor tari latino-americane de sub dominatia spaniola, la inceputul secolului XIX. Ca o regula implacabila, cartea vrea parca sa demonstreze ca dupa marire, urmeaza decaderea, iar in cazul lui Bolivar aceasta a fost (istoric vorbind) teribila, el murind de tuberculoza, in saracie, in Columbia, fara sa fi putut ajunge la vasul care l-ar fi dus in Europa, la numai 47 ani! Aceasta este perioada descrisa de romanul lui Marquez, care preia majoritatea factuala istorica a ultimilor ani ai lui El Libertador, insa o prelucreaza artistic astfel incat, spre exemplu, drumul de la Bogota catre Marea Caraibelor devine o epopee, practic firul central al povestii. Un alt exemplu este tentativa de asasinat asupra sa care a existat in realitate, in 1828, cand Manuela Saenz, iubita lui, il ajuta sa scape (in roman, apare o scena asemanatoare, insa plasata in 1830, pe drumul catre orasul Honda, cand petrecand o noapte cu jamaicana Miranda, Generalul se intoarce si isi gaseste garda de corp ucisa, in locul lui). Acest destin tragic m-a facut sa ma gandesc putin la Nicolae Balcescu, un om probabil la fel de important pentru istoria romanilor cum a fost Bolivar pentru cea sud-americana, un om care a murit in mizerie si tot de tuberculoza, la doar treizeci si ceva de ani, in Sicilia, departe de tara (spre deosebire de El Libertador care incerca sa plece din tara spre Europa si nu a mai reusit, Balcescu voia sa se reintoarca in tara si nu a mai putut).