O dovada a goanei dupa audienta ieftina a jurnalistilor a fost data in ultimele doua zile de exacerbarea in presa, fara niciun fel de seriozitate si fara niciun fel de discernamant, a numarului demisiilor din sistemul medical romanesc in ultimele zile. Asa zisa “demisie in masa” a cadrelor medicale din Romania in fata Covid19, o minciuna urata si foarte periculoasa. Am fost socat sa vad chiar azi la TV mai multi prezentatori care se straduiau cu orice pret sa il faca pe managerul unui spital din Brasov sa abordeze o atitudine defetista si scandaloasa cu privire la cateva demisii de asistente si a unui singur medic, cu intrebari de genul “nu-i asa ca a fost o demisie in masa?”, “nu-i asa ca medicii si asistentele sunt speriati?”, “nu-i asa ca nu au echipamente de protectie?”. Si asta in timp ce medicul sef de acolo incerca sa explice, cu foarte mult calm, ca de fapt a plecat un singur medic (psihiatru, deci fara legatura cu prima linie de lupta impotriva virusurilor) in timp ce de vineri pana luni, au angajat nu mai putin de 3 medici in loc. Dintre cele 9 asistente care fusesera anuntate ca au demisionat cateva au ramas pana la urma angajate, si ca, la final, spitalul respectiv are un corp medical alcatuit din nu mai putin de 500 persoane, asa ca si in situatia in care 8-10 dintre ei ar demisiona, nu ar fi de fapt o problema semnificativa. Pe burtiera asa zisei televiziuni de stiri era insa in continuare scris mare “demisie in masa la un spital din Brasov”. In plus directorul spitalului a insistat asupra faptului ca oamenii au echipament de protectie pentru minim 30 zile si ca spitalul a demarat licitatia pentru a procura stocuri suplimentare in urmatoarele saptamani. Vazand ca nu au succes in a transforma aceasta pseudo-stire intr-un scandal, prezentatorii au trecut grabiti la publicitate!
Un caz similar la Orastie, unde de fapt pana la urma personalul medical nu a demisionat ci a revenit la munca, dar toata presa anunta in continuare situatia ca pe o demisie in masa. Cred ca ar trebui sa insistam, prin toate posibilitatile noastre, sa nu mai fim otraviti cu aceste mizerii si fake-news chiar din presa centrala, de la televiziunile de stiri in principal.
Sigur ca este o situatie dificila, sigur ca vor fi medici si personal medical care se vor teme, care isi vor da demisia, dar cred ca aceste informatii sunt clar tendentioase si devin efectiv fake news extrem de periculoase din multe puncte de vedere. Nu este de mirare ca in multe tari mai dezvoltate si mai civilizate, a fost limitat accesul presei la medici si la informatii medicale. Probabil pe buna dreptate: un jurnalist cu un microfon si un cameraman cu o camera in fata unui spital nu ne aduce azi aproape nicio informatie utila, in cel mai rau caz se expun inutil la infectare si ii expun si pe altii (familie, colegi, cei intervievati, etc.). Si daca tot vorbim de alte tari: in Italia, in UK si in multe alte tari, acolo unde s-a facut o solicitare de suplimentare de personal pentru activitatea medicala, au fost in general mult mai multe persoane care s-au oferit voluntary. Uneori numarul voluntarilor fiind chiar de 10 ori mai mare decat era necesar. Personal sunt convins ca asa va fi si in Romania, daca si cand va fi nevoie!
Daca vreti un subiect jurnalistic, incercati sa aflati de ce, pana azi, nicio singura persoana din Suceava nu a fost declarata vindecata de covid19, desi pe de o parte acolo sunt cele mai multe cazuri din tara, iar pe de alta parte, infectarea in Suceava a inceput inca din primele zile in care virusul a ajuns in Romania, adica de o luna. In tara s-au vindecat peste 220 romani, adica ca. 10% dintre cei declarati infectati. Daca facem un calcul proportional, 60 pacienti din Suceava ar trebui sa fie vindecati: ce se intampla atat de groaznic acolo, ce este atat de gresit din punct de vedere medical, de management al procesului medical? Stim deja cateva lucruri anecdotice, dar se contureaza imaginea unei foste conduceri de tip fanariot, in care nu a contat calitatea profesionala a angajatilor, a medicilor, in care deciziile au fost luate la varf fara consultare, de catre oameni care se credeau protejati de orice consecinte, fiind favoriti ai baronilor locali, au fost cheltuite fara rost sume uriase pentru alte lucruri decat pentru nevoile reale spitalicesti, cum ar fi celebra de acum fantana cantatoare, asa-zisa terapeutica. Abia acum vedem cu totii consecintele.