Sunt intrebat frecvent in ultima vreme daca acum este un moment potrivit pentru un start-up si care ar putea fi niste directii interesante de a dezvolta noi afaceri in aceasta perioada. Sincer, cred ca nu este deloc un moment bun pentru noi afaceri de tip start-up (adica acele afaceri dezvoltate de la zero de antreprenori), eventual cu foarte mici exceptii in directii care nu necesita capital si care ar putea servi anumite necesitati specifice ale companiilor intr-o criza financiar (servicii pe recuperari de creante, servicii pe restructurarea costurilor in general sau pe resurse umane in particular si altele asemenea).
Si spun asta pentru ca in perioada urmatoare vor fi oricum foarte multe afaceri deja create in care se va putea investi usor, pentru ca multe au deja un afis mare pe ele unde scrie “for sale” (deoarece nu mai au cash si nu vor putea accesa finantari eficiente pentru dezvoltare sau macar pentru supravietuire), asa ca demararea de noi proiecte start-up, indiferent cat de interesante ar fi ideile si potentialul business-ului, ar prezenta, cred eu, un risc foarte mare in aceasta perioada.
Comparatia pe care as folosi-o ar fi alternativa unei persoane interesate de cumpararea unei case. Aceasta persoana are in general doua variante: sa cumpere o casa la cheie sau sa cumpere una in stadiul de proiect, iar intrebarea este pe care dintre cele doua o va prefera. Intr-o situatie normala, multi cumparatori vad un avantaj in a cumpara o casa din stadiul de proiect: este mai ieftina (pentru ca prin commitment-ul sau financiar, cumparatorul sustine efectiv investitia constructorului) si este mai configurabila decat una deja terminata (poti sa compartimentezi cum vrei, sa structurezi si sa decorezi dupa propriul gust). Cam acestea ar fi si avantajele unui start-up intr-o perioada economica normala: costa mai putin sa incepi un business decat sa cumperi unul existent, plus ca poti sa il structurezi dupa “gust”, nu trebuie sa il restructurezi de nevoie.
Dar la aceeasi intrebare, intr-o perioada de criza financiara ca cea de acum, raspunsul fara dubii este ca orice cumparator va alege “casa deja terminata”, din cel putin doua motive serioase: pe fondul crizei, o casa deja finalizata si nevanduta, mai ales daca a fost construita pe credit (aici e paralela cu o afacere deja existenta si eventual chiar bine “construita”, dar cu probleme financiare), inseamna un cost semnificativ, astfel ca pe o piata inghetata a tranzactiilor, vanzatorul va fi dispus sa ofere un discount semnificativ ca sa realizeze vanzarea (si se ajunge la situatia in care casele terminate sunt mai ieftine decat cele aflate doar in proiect); al doilea motiv este ca o casa in stadiul de proiect (aici apare paralela cu un start-up de business) s-ar putea sa nu fie niciodata terminata de constructor, din lipsa de finantare, faliment sau alte motive tipice in perioade de criza, in schimb cumparatorul va fi fost obligat sa achite deja un avans (adica sa inceapa sa investeasca, avand un risc semnificativ ca proiectul nu va fi realizat sau terminat).
Asa ca opiniea mea e clara: acum nu e momentul potrivit pentru a porni o noua afacere. Dar in cazul in care cineva porneste o asemenea afacere noua acum, poate chiar pe anumite nise de piata legate de oportunitatile pe care criza le ofera, cel mai important obstacol pe care trebuie sa il depaseasca un asemenea start-up este in opinia mea finantarea: finantarea bancara nu mai este disponibila in prezent pentru un start-up din cauza lipsei de lichiditate si a restrictionarii conditiilor de acces la credit pentru companii noi, leasing-ul are si el aceleasi restrictii si bariere in crestere fata de un business nou, investitori cu cash sunt putini, asa ca problema securizarii capitalului de start este critica (si aici nu ma refer doar la capitalul necesar in prima luna, ci in primul an sau poate chiar in primele 18 luni, pana cand afacerea ar putea sa se echilibreze pe cash-flow operational).
Vom vedea probabil in 2009 foarte multe falimente de mici companii tocmai din aceasta cauza, a optimismului antreprenorilor care au planificat la start-up ca vor ajunge la breakeven foarte rapid, dar si a lipsei de planificare financiara pe termen mai lung, pe ideea ca „bagam acum in start-up toti banii de care dispunem, iar daca vor mai fi necesari in viitor alti bani, ne gandim atunci la solutii”. Din pacate, o companie este o masina nemiloasa care, pana cand poate produce bani pentru antreprenori, stie doar sa „toace” bani luna de luna, lucru pe care numai antreprenorii care au trecut prin aceasta experienta dura macar o data in viata, il inteleg cu adevarat.
Comments 61
Apropo de start-up, anul trecut, dupa participarea la Arena Leilor am renuntat la productia de sisteme de stivuit tamburi pentru cabluri, datorita tie in primul rand. Am aflat zilele trecute in schimb de o firma care a tentat sa produca produsele si a pierdut vreo 19.000 euro. S-ar putea spune ca iti datorez cel putin multumiri. Ceva in genul “Orice sut ….”
Author
Cristian,
Multumesc si eu pentru acest feedback. Cu siguranta, doua proiecte, chiar si in acelasi domeniu, pot evolua net diferit unul fata de celalalt, insa faptul ca in celalalt proiect au fost pierderi sugereaza ca si pentru tine ar fi fost un risc semnificativ daca ai fi inceput activitatea.
Marius Ghenea.
Ok, acum nu este un moment bun pentru un start-up.
Dar daca te aflai deja la inceputul unei afaceri cand s-a pornit criza?
Un caz real, o firma de servicii, domeniul horeca si nu numai: sa zicem ca ai inceput o afacere inainte cu 4-6 luni de declararea oficiala a crizei in Romania. Planul era exceptional si chiar daca la inceput ai observat o criza in SUA ai zis ca nu are de ce sa nu mearga in Romania.
Primele probleme au aparut cand banca ti-a aprobat doar 40% din banii promisi pentru finantare, dar asta e … mergi mai departe.
O alta problema este ca una din sursele de finantare de backup erau terenuri si imobile, blocaj si aici.
O a treia problema apare dupa cateva luni, cand observi ca targetul tau are probleme, si firme carora ar trebui sa te adresezi inchid.
Apare intrebarea fireasca, mai investesc sau ma opresc? Inca nu am scos nici un euro profit, as putea sa scot mai putini bani decat am prognozat dar as putea pierde si mai mult daca continui.
Author
Pentru oglinjoara,
Sincer, as vrea sa am un raspuns exact la aceasta intrebare, insa raspunsul corect depinde foarte mult de situatia exacta a afacerii, insa tine totusi si de fler/intuitie, chiar si de sansa.
Oricum, cred ca pentru a ajunge la un raspuns cat mai bun, este bine sa nu fie eliminata din start nici macar o optiune. Asa ca este corect, macar pentru consistenta analizei, sa construiesti si un scenariu de stop-business, sa vezi care ar fi costurile si pierderile implicate, ca sa intelegi mai bine cat de mare este down-side-ul (mai precis paguba) in cazul in care opresti acum proiectul.
Trebuie considerate inclusiv aspectele de utilizare secundara (daca sunt active sau intangibile care pot fi vandute sau materializate, pierderea neta va fi mai mica). Dupa ce toate aceste date sunt puse pe masa, e posibil ca o decizie pe o directie sau alta sa se contureze mai usor, mai firesc.
Insa la final, este totusi in intregime decizia antreprenorului. Iti doresc oricum succes, orice decizie ai lua!
Marius Ghenea.
Domnule Ghenea, felicitari pentru articol. Foarte frumos ati surprins paralela intre o investitie imobiliara si o investitie intr-un start-up – un parcurs au lucrurile pe fond de crestere economica, altul pe fond de recesiune. Aveti o gandire clara si frumos structurata, cu siguranta si multa experienta de antreprenor in spate si eu una va multumesc pentru faptul ca impartasiti aceste viziuni.
Ma uit la Arena Leilor , desi am 18 ani si nu prea stiu ce inseamna piata economica , admir viziunea in care priviti lucrurile. Sanatate
deci va retrageti din arena leilor?
nu stiu daca reusesc sa mai intru pana dupa anul nou pe blogul tau, asa ca : “Sarbatori Fericite” !
PS: sper sa ne spui cum au mers site-urile cu brazi si flori in perioada asta!
Author
Pentru Greg:
Nu ma retrag, nu am spus asa ceva! Cred ca a existat o perceptie usor gresita cu privire la tipul de proiecte ce ar trebui aduse in Arena Leilor: in realitate, emisiunea NU este despre start-up-uri, ci doar despre antreprenori care au nevoie de finantare! In conditiile crizei financiare in care intram acum, cred ca o finantare de tip business-angel, asa cum este cea din Arena Leilor, va fi si mai oportuna pentru acesti antreprenori, dar numai pentru cei care au deja o afacere inceputa si au nevoie de finantare suplimentara pentru a o dezvolta sau, in anumite situatii, pentru a o salva. Estimez ca in perioada urmatoare, vom vedea din ce in ce mai multi asemenea antreprenori adevarati in Arena, oameni care nu au doar niste idei, ci le-au pus deja in aplicare, insa au nevoie de suport financiar si strategic pentru a creste sau pur si simplu pentru a rezista pe piata. Cu siguranta, oamenii care vor veni in Arena doar cu idei fara niciun fel de aplicatie practica testata, nu vor fi foarte convingatori, in urmatoarea perioada, iar eu unul nu cred ca voi investi in asemenea proiecte.
Marius Ghenea
Author
Pentru Dan: multumesc pentru urari, site-ul de brazi de Craciun merge la viteza maxima in aceste zile, intr-adevar incerc sa revin dupa Sarbatori cu niste concluzii ale acestui mic experiment de business, insa pana acum, rezultatele sunt peste asteptari, de fapt arata excelent!
Marius Ghenea.
regula in stare de criza e sa investesti;))
[bn tre sa sti si in ce]
La multi ani 🙂
Buna seara d-le Marius Ghenea si LA MULTI ANI!
E pt prima data cand scriu un astfel de mesaj, poate e un nou inceput…
Respect maxim pentru tot ce a-ti realizat pana in acest moment si felicitari pentru ultimele achizitiile din online, “bradul de Craciun” si “Flori de lux”. Sunt domenii care o sa se dezvolte in urmatoarea perioada tot mai mult chiar daca suntem inconjurati de aceasta criza mondiala. Argumente pentru o crestere in acest domeniu sunt destule:lipsa de lichiditati piata o sa faca ca in proportie de 100% la acei angajati care au carduri sa le fie virate in conturi remuneretiile lunare(multe banci o sa se bucure de noi activari de conturi si de rulaje), alt argument este acela ca deja tot mai multe persoane au observat ca este fff usor sa cumperi online si este si comod si mai ales sigur, alt argument este acela ca nu avem tot timpul in aria in care traim tot magazine pe care le dorim, iar o plata online e mult mai “ieftina” decat un drum de 100 de km pana la magazinul respectiv, tot argument e si acela ca in astfel de situatii ceea ce ai cumparat iti este adus pana la usa de cele mai multe ori, etc.
Legat de start-up sau stop down:aveti din nou mare dreptate,o sa functioneze doar “eventual cu foarte mici exceptii in directii care nu necesita capital si care ar putea servi anumite necesitati specifice ale companiilor intr-o criza financiar (servicii pe recuperari de creante, servicii pe restructurarea costurilor in general sau pe resurse umane in particular si altele asemenea).” Ce vad in ultimele stiri(ziare online ca doar de acestea este timp<>)”…gazele se opresc..”, “…rusi au oprit robinetele”, etc , cred ca ne aflam intr-un moment oportun de a investii(chiar si start-up) pe piata “incalzitoarelor” 🙂 si aici ma refer la o paleta foarte mare de produse si la un segment de piata foarte larg, si anume la tot ce tine de incalzirea locuintelor, incepand cu mici calorifere de apartamente, continuand cu centrale de apartament si case-incalzite prin lemn sau alte metode, fara gaz- si mergad pana la panouri solare si chir si energie alternativa.(si aici merge un magazin virtual sau cel putin loc in care sa prezinti cat mai bine marfa si sa trezesti cat mai mult interes in randul cumparatorilor suficient interes cat sa te contacteze ulterior(de acolo conteaza fff mult cine manageriaza relatia cu pontentialii clienti), ma ofer :), daca nu ca si asociat macar ca si “initiator de idei” 🙂 ca sa nu zic project manager ca ar fi prea mult 🙂
Inca odata felicitari pt fiecare business pe care il coordonati si sa aveti parte de un 2009 mult mai bun ca 2008:)…….pt o eventuala conversatie pe tema “incalzitoarelor” pot fi de gasit pe adresa de mail dorincotfas@yahoo.com
Cu respect,
Dorin
Author
Pentru Dorin: multumesc mult pentru mesaj si pentru aprecieri! Cu privire la ideile legate de piata echipamentelor de incalzire si confort termic, sunt foarte interesante, dar probabil ca sezonul potrivit a trecut deja in 2009 fiind deja la jumatatea sezonului rece. Poate pentru 2010, desi eu estimez ca va aparea o problema paradoxala, si anume scaderea cererii de energie va duce la scaderea semnificativa in continuare a costului energiei conventionale, astfel incat investitiile in energii noi vor fi in mod bizar defavorizate. Este insa destul de logic: discutiile despre “energia verde” erau foarte aprinse atunci cand petrolul ajunsese la 150 dolari pe baril, dar acum la 40 dolari pe baril nu mai pare o chestiune la fel de acuta.
Marius Ghenea.
Buna ziua!
Va admir mult.
Povestea Dvs. de inceput seamana cu a mea,Dvs. continuati, iar eu ma opresc aici.
Sunt la punctul ca prima mea afacere sa o declar
” un fiasco”, dar inca mai merge…nu stiu pentru cat timp.
Am participat si eu in decembrie, pe 17 , in Arena Leilor, cu un proiect pentru un atelier de confectii. Mi-am dat seama ulterior ca se poate realiza ceea ce imi doresc eu si cu mult, mult mai putin(creand-uni modelele in colaborare cu alta firma de confectii) numai ca…intr-adevar,desi eu mai am un mic magazin de imbracaminte, am o mare teama pentru ce va urma in criza aceasta.
Incerc oricum sa obtin o finantare( desi nu stiu daca va fi posibil) pentru acest proiect, pentru ca, pur si simplu, nu pot sa ma opresc; eu tot sper ca prin asta imi fac o afacere mai solida si sa nu ma mai temin viitor.
Dar chiar si asa…nu va contrazic; vor veni momente grele, iar optimismul nu stiu cat ma ajuta.
SA AVEM TOTI UN AN BUN…MULT MAI BUN DECAT CEL TRECUT!
La multi ani!
Sincer imi place f mult atunci cand citesc despre tine si lucrurile frumoase pe care le realizezi.
Felicitari!
Deobicei stau si citesc mesajele primite de tine de la diversi(probabil admiratori,prieteni)si incerc sa ma pun si eu in locul fiecaruia.
Aceeasi intrebare as vrea sa ti-o pun si eu:este un moment potrivit pentru noi afaceri in aceasta perioada?
Tin sa-ti mentionez ca la mine nu este vorba de achizitionarea unei case terminate sau abia inceputa, ci despre achizitionarea unei francize.
eee…ce zici, sa ma bag?
Author
Mirela,
Mi-e greu sa iti dau un raspuns cu “da” sau “nu”, dar in orice caz, cred ca este un moment in care e bine sa nu te grabesti si sa iti aloci timp ca sa intelegi cat mai exact implicatiile, inainte de a incepe un asemenea business nou prin cumpararea unei francize. Deocamdata, asa cum vedem, volatilitatea pietei financiare romanesti e foarte mare (ceea ce creeaza riscuri, mai ales pentru o afacere cu produse din import) iar incertitudinile sunt si ele mari…
Marius.
Buna ziua,
In situatia actuala, consultanta in ceea ce priveste reducerea costurilor operationale (de logistica, productie sau depozitare) considerati ca reprezinta un business solid?
Din experienta acumulata in ultimii 2 ani, companiile investesc doar in core business (ex. productie), lasand descoperite zonele de logistica/depozitare, ce cresc costurile si rigidizeaza relatia cu furnizorii sau clientii.
Utilizarea know-how-ului poate reduce aceste costuri cu minim 4%.
Multumesc.
cele bune,
Tiberiu
Author
Pentru Tiberiu: intr-adevar, in aceasta perioada consultanta pe reducerea costurilor este importanta pentru companii, dar de obicei, majoritatea executivilor de la noi nu vad in prima instanta decat costurile consultantului, NU beneficiile potentiale. De aceea este o propunere de tip “hard sell” chiar si intr-o asemenea perioada de criza…
Marius Ghenea.
Buna seara si “La Multi Ani!”
Am descoperit de curind blogul Dumnevoastra si am apucat sa citesc citeva lucruri. Doamna profesoara Ghenea, mama Dumnevoastra, a fost profesoara mea de matematica timp de 5 ani la Liceul Fratii Buzesti. Imi aduc aminte ca ne povestea uneori diverse lucruri despre cei doi baieti de acasa (uneori chiar “trei” referindu-se si la tatal Dumnevoastra). Ne spunea ca aveti un simt practic mult mai dezvoltat, ceea ce s-a si dovedit in timp.
Un start-up pe timp de criza ?! Are un avantaj : costurile pentru punerea in functiune a activitatii sunt mai mici. Dar pentru asta e nevoie de bani, bani pe care ii gasesti greu si la pret mare. Eu am o afacere de 2 ani cu instalatii electrice. Anul asta il planificasem ca an al “stabilizarii” si m-am trezit cu criza. Trebuie sa mergi si pe vreme rea. Daca simti ca poate functiona esti obligat sa incerci.
Cred ca in ’94 conditiile nu erau asa de prielnice si ati intrat in business. Si legat de amintiri, eu eram in clasa -a IX a- in ’94 (Doamna Ghenea a fost profesoara mea si in clasa –a V a-, nu am ramas repetent) si ne spunea Doamna profesoara de incercarea Dumnevoastra cu entuziasm, dar si cu o urma de indoiala.
Ai incredere ca se poate, incearca, indiferent de perioada, dar cu realism. Daca nu, NU!
Probabil voi mai reveni, multumesc pentru atentie!
Cu stima,
Robert,
Absolut de acord. O vreme absolut mizerabila pentru start-up. Administrare, eficientizare, cost control, de-astea sunt necesare acum.
Oare startupurile din domeniul outsourcingului sunt o solutie pe timp scurt? Ma gandesc la concedierile masive din Statele Unite, in primul rand, dar si la programul presedintelui Obama de a limita numarul de joburi trimise “overseas”. Atata timp cat programatorul american nu va accepta sub 30$/ora, si avand in vedere costurile conexe per angajat, outsourcingul ar trebui sa fie inca unul dintre domeniile nu prea atinse de criza. M-ar interesa f. mult parerea ta Marius si eventual niste sfaturi pentru companiile mai vechi de IT romanesti care fac si outsourcing.
Author
Tudor,
Sigur ca piata de oursourcing ar putea fi una dintre acele nise care sa iasa mai bine din aceasta criza, insa nu este un clear-case, pentru ca in conditiile in care business-ul mondial este in recesiune, nici necesitatile de outsourcing nu pot creste decat daca numeroase companii externalizeaza diverse asemenea servicii in 2009, companii care pana acum au tinut aceste servicii in-house. Si aceasta este o intrebare care inca nu are un raspuns clar, chiar daca pare logic ca externalizarea ar putea ajuta la optimizarea si variabilizarea costurilor, adica ceea ce ar trebui sa isi doreasca orice companie intr-o perioada de criza.
Cat despre americanii si cei $30/ora, nu sunt nici aici foarte sigur, pentru ca in conditiile cresterii somajului si a nesigurantei locurilor de munca, cele mai mari reduceri de costuri salariale se pot obtine TOT in tarile dezvoltate, nu in cele unde forta de munca este ieftina. La noi presiunea va fi in continuare pe cresterea salariilor, in timp ce americanii au inceput deja sa accepte aranjamente de reducere a salariilor si de marire a orelor de munca (incepe cu industria auto, dar e posibil sa ajunga si in alte industrii). Si nu e numai cazul Statelor Unite…
Marius Ghenea.
Am lansat anul trecut un site (cel din descriere – fara intentie de reclama) avand la baza o idee care m-am gandit ca ar prinde bine in Romania. Am lucrat apoi cu o firma pentru SEO in speranta ca o sa ating niste obiective.Acum la o luna dupa terminarea campaniei am observat ca nu am ajuns inca unde ne-am propus. As fi bucuros daca mi-ati putea oferi niste sfaturi privind oportunitatea unei noi campanii pentru a ne face cunoscuti sau cateva metode pe care le-am putea folosi in promovare.
Multumesc pentru timpul acordat,
Cu stima,
Bogdan.
Aveti dreptate, primul gand al executivilor este “inca o cheltuiala”. Modul de a schimba perceptia poate fi de tipul: iti demonstrez cum iti scad costurile prin comparatia situatiei actuale cu cea de dupa consultanta, atasat fiind ROI si TCO fundamentat. Pacat, pt ca sunt multe tehnologii viabile ce sunt nefolosite/nestiute in Romania din cauza ignorantei. Paradoxal, retailul si distributia sunt cei mai dezinteresati.
Ma gandeam la un bussines in online, si aici nu ma refer la un magazin online ci la un site de boocking.Crezi ca ar fi bine sa dau curs acestei idei, sau sa mai astept putin pana cand apele se mai limpezesc un pic.
Buna ziua,
Vreau sa-mi fac o revista de timp liber, gen “Zile si Nopti” dar cu alta tematica si doar pe judetul in care locuiesc.Vreau sa fac contracte cu magazine ce comercializeaza produse vestimentare, incluzand in revista produsele acestora, cu oferte, preturi, etc. Voi introduce in revista sectiunea cu saloane de frumusete, sali de fitness, etc. Crede-ti ca e un moment bun sa-mi incep afacerea acum sau sa mai astept, tinand cont ca majoritatea magazinelor sunt afectate de criza, si ca prima masura isi reduc cheltuielile cu promovarea.
Buna ziua,
Dupa o perioada in care am fost un simplu cititor al materialelor tale si al opiniilor pe marginea lor, am decis sa imi exprim o opinie cu privire la una din problemele pe care le ridici. In cazul de fata este o luare de pozitie destul de intarziata, dar la momentul ultimei mele vizite acest material nu era inca publicat.
Subscriu la opinia ta de a nu incepe o afacere noua in perioada urmatoare, dar doresc sa te contrazic cu privire la doua aspecte.
1. exista finantari bancare pentru firme start-up, chiar daca nu le sugerez nimanui avand in vedere conditiile de cost si de garantare. Totusi, ai fi surprins sa vezi insistenta cu care unii proaspeti antreprenori le cauta si indarjirea cu care iti spun ca te inseli daca incerci sa ii faci sa se razgandeasca, si de asemenea larghetea cu care unele banci trateaza riscurile la care se expun finantand o astfel de companie, intr-o astfel de perioada.
2. In Romania, o companie ajunge, in general, “for sale” cand nu mai are cash si nu mai poate accesa finantari de nici un fel. Si atunci este, in multe cazuri, tarziu, mult prea tarziu. Ar fi “frumos” ca antreprenorul roman sa isi scoata firma la vanzare macar la momentul la care nu mai poate “accesa finantari eficiente pentru dezvoltare sau macar pentru supravietuire”, asa cum ai mentionat tu foarte bine. Cu parere de rau iti spun ca majoritatea celor care decid sa isi vanda afacerea, fac acest pas doar dupa ce au incercat cu disperare sa se imprumute de oriunde si in orice conditii, chiar si de la camatari.
Notiunea de “eficienta” este necunoscuta inca pentru prea multi antreprenori romani, la fel ca si optiune de stop-business pe care o recomanzi uneia dintre persoanele care ti-au scris.
Mi-am expus aceasta opinie plecand de la experientele pe care le am in aceasta perioada cu clientii pentru care caut BANI, si mai fac si cate putina consultanta, acolo unde gasesc pe cineva care sa ma asculte.
Cum vezi evolutia firmelor medii si mari in 2009?
Author
Michelle,
Sincer, cred ca e bine sa mai astepti cateva luni, sa vezi mai bine care sunt tendintele, catre ce anume se orienteaza consumatorii care ar citi o asemenea revista, dar si firmele care ar publica reclama. Trebuie in plus sa vezi daca este un domeniu potrivit pentru tine, pentru ca nu e un business usor, mai ales intr-o asemenea perioada…
Marius Ghenea.
Author
Pentru Cosma: la fel, cred ca nu e momentul sa incepi asa ceva. Turismul este unul dintre sectoarele cele mai afectate de criza, chiar daca el se misca din ce in ce mai mult spre online. Ceea ce inseamna ca si competitivitatea segmentului de turism online este in crestere rapida, asa ca trebuie sa gasesti probabil o nisa, daca vrei sa ai succes. Iar o asemenea nisa nu este usor de identificat acum, probabil ar trebui sa iti aloci urmatoarele cateva luni pentru a vedea impactul real al crizei si nisele cele mai oportune care ar putea ramane sau care ar putea aparea…
Marius Ghenea.
buna seara d-le Marius Cele mai sincere felicitari pt site demonstrati ca mai exista si altfel de oameni prin incercarea de a ajuta oamenii cu un sfat care cred e cat se poate de sincer si de obiectiv (plus timpul dvs care il acordati).Am aflat acum doua zile despre “arena” de la un prieten(locuiesc in Italia)timp in care nu m-am andepartat de calc si ieri seara de tv.Daca tot se vb de criza ce parere aveti de un start-up cu materiale de reciclaj.Le iei gratis(cred,nu stiu cum e la noi)si cauti piata de desfacere.Cu mult respect Marius
Buna ziua,
Distributia si inchirierea de tehnologii inovative de promovare – de tip interactiv – reprezinta un business viabil de investit pentru dumneavoastra?
Beneficiile utilizarii sunt: transmiterea unui mesaj dinamic, interactiune prelungita cu brandul, masurarea timpului petrecut, aria de interes si nr de vizitatori. Utilizarea simpla in spatii comerciale, educationale, de entertainment si expozitii reprezinta un alt atu.
Author
Pentru Dorin Ionescu: in principiu, orice idee poate fi interesanta, dar depinde mult de proiectul propriu-zis. Daca imi poti trimite pe e-mail (disponibil pe site la contact) un sumar al conceptului, iti pot confirma interesul meu specific.
Multumesc,
Marius Ghenea
Buna ziua,
Considerati ca deschiderea unui cabinet de psihologie ce ofera terapie psihologica individuala, de cuplu si familie este riscanta pe vremuri ca acestea. Sunt oamenii mai stressati si dornici sa isi rezolve anumite probleme?
Author
Pentru Marius B: In orice start-up exista o anumita influenta negativa a crizei actuale, asa ca si pentru un cabinet de psihiatrie sau psihologie un asemenea impact ar trebui evaluat. In mod concret, vor fi mai putini clienti potentiali, respectiv clienti care sa isi permita sa plateasca asa ceva (sau care, mental, sa fie pregatiti sa plateasca un cost suplimentar in aceasta perioada). Pe de alta parte, cred ca el ar fi offsetat de influenta crizei la nivelul stress-ului profesional si personal, care ar aduce mult mai multe persoane in ipostaza unui potential client pentru asemenea servicii, asa ca pe ansamblu, cred ca poate fi un moment la fel de bun ca oricare pentru a deschide aceasta afacere specifica. Nu necesita capital de pornire mare, asa ca riscurile sunt si ele mai mici decat pentru alte tipuri de afaceri…
Succes,
Marius Ghenea.
Multumesc din inima pentru raspunsul dvs. de acuratetze care imi deschide noi piste de gandire si ma ajuta sa imi evaluez mai bine planurile. M.
Buna ziua
Legat de comertul online, cum merge in aceasta perioada pcfun-ul/electrofun? Se simte vreo anumita criza in vanzarile online sau ba?
Legat de brazidecraciun.ro, a avut parte de succes-ul pe care l-ati dorit?
Personal as dori sa ma implic intr-un site de comert online, mai mult pe IT, ca in acest domeniu lucrez si eu, doar ca sunt cam reticent deoarece netul e plin de site-uri si oferte care mai de care, dar momentan nu am cu ce sa vin nou in online-ul romanesc. Ma tot batea la cap ideea de a dezvolta vanzarile online mai mult axat pe orase, nu pe livrare nationala, adica livrarea produselor sa dureze cateva ore, nu cateva zile in unele situatii. Stiu ca asta ar implica un stoc important in prima faza, dar ce parere aveti de ideea asta?
Author
Pentru Mihai: toate afacerile sunt afectate de aceasta criza, nu doar cele offline, ci si cele online! In acest conditii, cred ca un start-up online in aceasta perioada, desi nu este teoretic imposibil, prezinta mult mai multe riscuri de esec decat intr-o perioada de piata normala. Mai ales in online IT, unde deja sunt foarte multi jucatori, este piata cea mai aglomerata din tot online-ul romanesc, cred ca e cu atat mai riscant pentru un nou start-up. Iar o diferentiere, pe orase sau in alte moduri sectoriale sau de nisa, este si ea foarte greu de obtinut, asa ca nu stiu daca merita investit intr-o asemenea activitate acum.
Marius Ghenea.
Buna seara,am vazut de curand emisiunea ‘Arena leilor’si vad in omul Marius Ghenea un om model pentru tinerii ce vor ceva de la viata si nu numai,chiar daca nu aveti timp mult la dispozitie pentru acest blog as vrea sa va sugerez ca imaginea se sustine cu fapte si argumente asa si acest blog.Cu cat mai multe “comentarii saptamanale”cu atat mai multe pareri,comentarii si mai multe de invatat din activitatea dumneavoastra.Mult succes pe viitor .Gino
Si eu intru in categoria celor care stau cu ochii pe online si incearca sa paseasca in aceasta zona. De cateva luni incerc sa concep unul sau mai multe servicii de consultanta financiara si de management pentru companii care sa se preteze la online si care sa completeze proiectele offline de consultanta pe care le desfasor.
Momentan, singura directie pe care cred ca as putea porni pe online ar fi oferirea de consultanta pentru identificarea variantelor de finantare (fonduri nerambursabile, credite, leasing, factoring) pentru companii. Pe baza unui formular online as colecta de la client informatii relevante despre proiect si despre situatia lui financiara. Dupa aceea as prelucra informatiile si as elabora un raport individualizat pentru respectivul client cu prezentarea structurii de finantare, a etapelor de urmat si nominalizarea unor finantatori care ar putea sa finanteze proiectul.
Serviciul ar trebui sa se adreseze, in principal, companiilor care doresc sa se ocupe singure de obtinerea finantarilor, dar nu sunt sigure de unde sa inceapa, si in plus folosesc intensiv internetul.
Mai mult, as avea o pista si catre alte proiecte de consultanta offline.
Ti se pare fezabila abordarea?
Multumesc,
Liviu
Author
Pentru Liviu: e o idee interesanta, dar nu stiu daca are vaolumele statistice necesare pentru o functionare eficienta a unei platforme online…
Author
Pentru Gino: point taken, am lasat putin deoparte blog-ul in ultima vreme, ceea ce nu e bine. Promit sa revin mai activ…
Marius Ghenea.
Momentan ma atrage enorm ideea de vanzari online, eu lucrez in IT, cunostinte pe parte de vanzari online am, dar mai mult pe offline si service. Fonduri as avea cat sa infiintez o firma, sa imi achizitionez o platforma online sa incep, dar nu stiu pe ce anume sa ma axez, pentru ca am o anumita reticenta, ca inca populatia nu e atrasa pentru online.
Partea cea rea e ca e plin de site-uri de vanzari online de orice, pe orice domeniu, de aceea imi e greu sa gasesc un domeniu exact pe care sa ma axez.
Astept momentul oportun sa vin cu o idee noua pentru vanzarile online, pana atunci nu cred ca voi face mare lucru.
Apropo, tot s-a zvonit in ultima vreme cum ca Dante int. va falimenta, la fel si cu Grifon Group; cum comentati? Daca aceste zvonuri sunt adevarate, o considerati ca fiind de bine sau de rau?
Author
Pentru Mihai: Nu pot comenta zvonurile despre Dante sau Grifon, pot doar sa spun ca majoritatea magazinelor online romanesti au in prezent probleme financiare serioase, din cauza faptului ca au acumulat datorii dar nu si-au planificat etapele necesare de finantare urmatoare. Oricum, magazinele online serioase vor rezista si in aceasta perioada, nu ma indoiesc. Vor iesi din business doar cele care au mers pe abordari oportunistice, lipsite de o strategie corecta. Ramane de vazut care vor fi acestea si care vor fi celelalte…
Marius Ghenea
Eu nu am nici macar cunostinte de baza despre platforme online, am doar aspiratii. Inainte de a imi face un plan de bataie pe aceasta directie, vreau sa stiu mai multe informatii despre modul lor de operare si orice alte aspecte importante. De unde sa apuc problema?
Multumesc,
Liviu Sav
Author
Pentru Liviu: e bine ca ai aspiratii, in acest caz probabil cea mai buna solutie e sa gasesti pe cineva, un partener care are aceleasi aspiratii ca tine dar are o experienta mult mai buna in domeniul online, impreuna puteti avea mai multe sanse de succes.
Succes,
Marius Ghenea.
E interesanta miscarea dvs de preluare a domeniului 24pc.ro, felicitari pentru asta :).
Partea rea, e cea a garantiilor, ma gandesc ca acuma va vor contacta pe voi, pcfun pentru a prelua garantiile celorlalti mentionati mai sus.
intamplarea face ca un amic de-al meu si-a cumparat un procesor de pe 24pc si i s-a dus, nu mai are ce sa faca cu el, pentru ca nu mai prea are unde sa il trimita acuma.
Va ganditi ca sa folositi domeniul achizitionat ca sa il folositi ca si link catre pcfun.ro sau sa faceti pe domeniul respectiv un alt magazin online?
Author
Pentru Mihai: multumiri pentur comentariu si pentru aprecieri; la intrebare, raspunsul este ca deocamdata facem o redirectionare catre magazinele PCfun.ro si Electrofun.ro, dar in viitor e posibil sa il reorganizam ca si magazin online separat.
Marius Ghenea.
Legat de stirea asta: http://www.wall-street.ro/articol/Companii/60285/Marius-Ghenea-a-investit-30-000-euro-in-amenajarea-unui-magazin-traditional-sub-brandul-Floridelux.html
Va ganditi ca sa deschideti un lant de astfel de magazine offline? sau ramaneti doar la Bucuresti?
Va salut
Author
Deocamdata doar in Bucuresti, mai mult ca o “vitrina” a activitatii online si pentru a realiza o imbinare de tip clicks-and-bricks (unii clienti vor prefera sa ridice florile personal, altii le vor comanda la magazin dar le vor livra pe varianta online).
Marius Ghenea.
Buna ziua Domnule Ghenea,
Cele mai alese aprecieri pentru ce faceti si ce scrieti.
Fiind un atent “urmaritor” al blogului incerc pe aceasta cale sa va captez atentia, cu scopul declarat de a profita de expertiza si sfaturile Dvs. in domeniul IT, evident cu permisiunea Dvs.
Fiind eu un oarecare inginer (cu destul IQ dar mai putin IT) am observat sfatul dat mai sus Dlui. Liviu Sav privind cautarea de partener cu “aspiratii comune si experienta online” pentru proiecte din domeniu.
Problema mea, sau nu numai a mea, ar fi raritatea partenerilor adevarati si “loialitatea” acestora, nimic nou sub soare.
Am avut experiente triste cu programatori, designeri web si fitzele lor justificate sau nu.
Nu am tupeu sa va cer ceva si nu sunt fotTVgenic pentru o Arena, dar poate o sa-mi permiteti un InPrivate pe email daca o sa gasiti timp vreodata.
Cu aleasa consideratie,
Dorin Seceleanu
Author
Pentru Dorin Seceleanu: sigur, aveti e-mail-ul meu la contacte chiar pe acest blog.
Marius Ghenea.
Comentati in vreun fel achizitionarea unei parti din Flanco Int de catre Asesoft?
Avand in vedere contributia dvs la Flanco
Nu am avut si nici nu vreau sa-mi deschid vreo afacere. Am intrat pe site din pura intamplare; sunt un navigator nocturn. Vreau sa felicit toti oamenii de afaceri, in special pe dl. Ghenea, pentru “curajul” de a ramane in picioare in vremurile acestea.
Multa bafta !
Buna seara,domnule Marius Ghenea!
Urmaresc si eu Arena Leilor si va admir foarte mult talentul in afaceri si evident, cunostintele in domeniu.
Va rog sa imi raspundeti la o intrebare: o firma infiintata in iunie 2008 poate fi considerata start-up si prin urmare scutita de impozitul forfetar care tocmai s-a aprobat? Am o astfel de firma care nu a avut nici o activitate pana acum si nu stiu ce ar trebui sa fac in continuare: sa o inchid pentru ca nu are rost sa platesc impozitul de aprox.400Eur daca nu am nici un venit din aceasta firma, sau este considerata start-up si este scutita de impozit(deci nu e nevoie sa o inchid,pentru ca as putea avea nevoie de ea in viitor )?
Va multumesc anticipat.
Author
Pentru Cristina G:
Din pacate, o asemenea firma nu este scutita de impozitul forfetar, deci va trebui sa plateasca acel impozit minim. Din cate stiu, ordonanta nu face diferenta intre firme nou infiintate si firme mai vechi, sau intre firme care sunt in activitate si firme in conservare, asa ca si daca nu are activitate, si daca a fost infiintata recent, impozitul va fi perceput. Ceea ce, evident, este o aberatie, un atac direct si nejustificat la initiativa antreprenoriala din Romania…
Marius Ghenea.
Domnule Ghenea,
Acum 4 ani am avut o firma care prelucra si vindea produse de papetarie. Am intrat in faliment si pot spune ca am pierdut o suma considerabila de bani+ cativa ani din viata(cei drept spatiul de productie era proprietate personala si acum l-am inchiriat).
Ce rau imi pare ca emisiunea Arena Leilor nu a fost in Romania acum 10 ani!!! Caci invatam si eu din experienta altora si poate ca inca eram pe piata! Din nefericire eu am invatat o mare parte din ce spun Leii pe bani pierduti din buzunar, nu a avut cine sa imi dea un sfat bun!!! Apreciez ceea ce faceti si va doresc sanatate si afaceri cat mai reusite!
Buna ziua dl. Ghenea,
Am un start-up din aprilie 2008, in domeniul imobiliar: agentia imobiliara iMONDO Timisoara.
Am plecat cu ideea dezvoltarii unei agentii imobiliare pe Standardul European Imobiliar si francizarea, ulterioara, a afacerii cu pastrarea unei agentii ca si santinela.
Acest proiect initial a trebuit sa-l modific in functie de criza in sensul ca:
– am redus cheltuielile lunare la 350 euro/luna;
– am realizat colaborari cu firme cu care pot dezvolta proiecte ulterioare in domenii SEO, financiar, imobiliar, fara a necesita efort financiar din partea noastra;
– mergem cu motoarele la minim pana trece aceasta perioada;
– nu-mi abandonez proiectul initial, doar ca il aman pentru mai tarziu.
Referitor la articolul dvs. este usor de inteles si transmite un mesaj, inca actual. De aceea cred ca cei care nu renunta si raman activi si vizibili in piata, la finalul crizei vor avea de castigat in fata viitoarelor start-up-uri.
De asemenea apreciez activitatea dvs. si modul elegant in care procedati la Arena Leilor. Si nu numai.
Cu respect,
Andrei
Author
Pentru Andrei: Multumesc mult pentru comentariu si pentru aprecierile frumoase!
Cu privire la optimizarile indicate de tine, e foarte bine ca ai reusit sa faci asemenea redueri de costuri, dar sunt multe companii, chiar mici, care lucreaza pe o baza de costuri fixe si nu prea pot ajunge la acest nivel foarte mic de costuri lunare, daca vor sa mentina o activitate cat de cat normala…
Succes!
Marius Ghenea.
Multumesc. Sa auzim numai de bine.
Andrei
ai inceput afacerea in imobiliare tocmai acum in imobiliare? ai curaj!!!ori este pura nebunie!!!ori nestiinta!!!1ori ambitie dusa la extrem!!! in timp ce mii de agentii din toata tara isi inchid portile a spune ca ai redus cheltuielile cu 350e lunar e praf in ochi!!! mai bine inchide pravalia cat nu ramai falit!!! imobiliarele sunt acum cazute!!!si lumea nu va mai da banu ca inainte!!!vor rezista doar proiectele viabile!!!